“Let there be storm” God said and right away there was storm. The trees began to tremble in regrets for their lost leaves who gave in to the wind and the waters began to revolt in the deserted world. Only one man stood, in a field, crying with his head between his knees.
“Oh God, how could you unleash lightning, thunder, wind and flood on your slave?” he was demanding, with the currents and the drops of rain starting to pierce his skin. “Fear brought you to me, you, with the starry heavens above your head.”, resounded a voice carried by the stars, stolen by the winds. “Not even for a moment will I allow you to believe that you ever served me when I always bowed in front of you. You, poor orphan child, have raised me from the mud of your world to watch it, as you could never comprehend it all. What this place holds, this place in which you have been forced to travel clandestinely, are too far away from you, there are borders which you cannot cross. I was your parent, your love and my words were your truth and hope. I held you in my arms and I talked to you when you could not bear the silence, I taught you good and evil, but take away if you wish. Be free to expel me, just as you gave me life. Be free to search inside yourself, to renounce the sweet warmth of my affection and to search for your own truth. If you wish to face yourself on your own, my child, go. I cannot stand in your path. I am yours created and I can be yours destroyed.”.
And the storm was no more, but neither was the shine of the stars.
the 7th of July 2024
„Să fie furtună” a spus Dumnezeu și numaidecât furtună a fost. Arborii au început să se clatine plângându-și frunzele pierdute curenților, iar apele au început să se răscoale în lumea pustie, căci în toate acestea un singur om stătea, într-un câmp, cu capul între genunchi.
„De ce ai dezlănțuit, Doamne, fulgerul, tunetul, crivățul și potopul asupra robului Tău?” striga el, cu vântul și stropii începând să-l străpungă. „Din frică ai venit la mine, tu, cu cerul înstelat deasupra ta.”, a răsunat un glas purtat de aștri, furat de aer. „Nicio clipă să nu crezi că ai fost vreodată robul Meu, căci Eu am fost numai în slujba ta. Tu, orfanule, M-ai clădit din argila lumii tale, s-o veghez pentru tine, căci ție nu-ți stă în putință. Misterele acestui loc, în care ai fost forțat să călătorești clandestin, îți sunt prea îndepărtate, sunt granițe pe care nu le poți pătrunde. Eu ți-am fost părintele, Eu ți-am fost iubirea, iar spusele Mele ți-au fost adevărul și speranța. Eu te-am luat în brațe și ți-am vorbit atunci când tăcerea îți era insuportabilă, Eu te-am învățat de bine și de rău, dar tu ia-ți zborul dacă vrei. Liber fii să Mă izgonești, așa cum Mi-ai dat viață. Liber fii să cauți tu însuți în tine, să te dezici de dulcea căldură a afecțiunii Mele și să-ți cauți propriul adevăr. Dacă vrei să dai tu singur piept cu tine, copile, du-te. Eu nu-ți pot sta în cale. Sunt al tău creat și pot fi al tău distrus.”.
Și a încetat de atunci furtuna, dar și luciul stelelor.
7 iulie 2024
Leave a Reply