Appearances / Apariții
Submitted for publishing in the ninth number of the Vianews magazine.
Trimis spre publicare în al nouălea număr al revistei Vianews.
Little does it matter if a thought has ever crossed through someone’s mind or not, it exists regardless, just as in an empty sheet of paper and a full stand of ink there is any text, any piece of literature that could be ever written. Any idea which will or will not ever be discovered by humans before their extinction is already hiding well away, somewhere in a corner of the world, uncaring of whether it was verbalized or not. For everything the human mind can conceive, existence is actually one and the same with nonexistence, if these two concepts even make sense, but this nuance is often lost when humans try to constrain and contain everything in their world.
From accepting this principle to realizing that it is actually a fundamental law applicable for everything and any form of being there is little room. The thoughts of humans are, after all, too simple and meaningless, but in this regard which I talked about above, they are amazingly similar to the Universe itself. How can we state that we are real and that our star, our planet, our galaxy, the entire world, aren’t all a simple possible product of an amazing imagination, an idea which could at some point cross it? The entire Universe is really absent outside of the current moment. The past is but an illusion entirely held in it. If you wish to accept the concept of “time”, you do so by thinking about it like a string of images which flow one into another. Each is the sum of the ones who “sit” before it, but is ultimately separate from them and stands by itself. What gives us the right to say that the place which we share with a number so high of subatomic particles that it hasn’t even been named yet is more than such a “thought”, which aimlessly floats without direction in a nothingness of great proportions? What gives us the right to search for a reason for its existence beyond the fact that “it is simply possible for it to appear sometime in a mind which would be for us impossible to ever know or comprehend”?
All that I’ve said until now has been expressed in improper terms, since I do not have any proper ones for this subject. I still hope though that you will pierce with your mind and throw away the symbols and metaphors to get to the core which I actually wanted to communicate, which is that. At least for me, the only true form of existence and the only thing which actually exists is a great and universal abyss which contains and dilutes anything that could ever be. Here is where the beauty of all comes from. All of us, from the smallest unit of mass to the most complex human mind, from the smallest traveling particle in cosmos to the biggest black hole, are nothing more than the children of the imagination of an intelligence almost divine in nature, which is more than possible to have never thought of us or to have never even thought at all, this detail does not really matter. The nothingness is the parent, the creator of all. It is the only word which is the synonym of its antonym, and this is only because us, humans, must see a difference in between the two.
Many people like to state: “our existence of Earth is negligible to the greater Universe”, as if the Universe itself is anything of stunning importance, when in fact it matters to the great abyss way less than it matters for you and me the information of what we ate for lunch the next day, which we will find out tomorrow.
One Thought
the 17th of June 2024
Prea puțin contează dacă un gând a pășit prin mintea cuiva sau nu, el există oricum, așa cum într-o foaie goală și o călimară plină există orice text, orice operă. Orice idee care va fi sau nu descoperită de oameni înainte de apariția lor este deja bine ascunsă undeva într-un colț al lumii, nepăsându-i dacă a fost formulată ori ba. Pentru orice poate înfăptui mintea umană, existența este de fapt una și aceeași cu inexistența, asta dacă aceste concepte au cumva vreo noimă oricum, dar această nuanță, ca multe altele, se pierde atunci când oamenii încearcă să constrângă sau să încapă totul in lumea lor.
De la a accepta acest principiu până la a realiza că este de fapt o lege fundamentală, valabilă pentru orice lucru și formă de existență, nu este cale lungă. Gândurile oamenilor sunt până la urmă prea banale și neînsemnate, dar se aseamănă totodată Universului însuși. Cum putem noi afirma că suntem într-adevăr, că steaua, planeta și galaxia noastră, lumea întreagă, nu sunt cu totul un simplu produs posibil al unei imaginații grozave, o idee ce i-ar putea veni cândva? Întregul Univers, până la urmă, nu există dincolo de momentul prezent. Trecutul este o iluzie cuprinsă în totalitate în acesta. Dacă accepți conceptul timpului, o faci percepându-l ca pe o serie de imagini care curg dintr-una în alta. Fiecare este suma celor ce „îi stau” în urmă, dar rămâne în final de sine stătătoare. Ce ne dă deci nouă dreptul de a afirma că locul pe care îl împărțim cu un număr atât de mare de particule subatomice încât nu a fost nici măcar numit este mai mult decât un astfel de „gând”, care plutește fără direcție într-un nimic de imense proporții? Ce ne dă deci nouă dreptul de a căuta un motiv al existenței sale dincolo de „pentru că este pur și simplu posibil să apară la un moment dat” într-o minte pe care ne este imposibil să o cunoaștem sau să o înțelegem vreodată?
Tot ce am zis până acum a fost comunicat in termeni improprii, căci proprii nu am pentru acest subiect. Sper totuși că vei străpunge cu mintea și înlătura simbolurile și comparațiile pentru a ajunge la miezul pe care am vrut de fapt să îl transmit, anume că, pentru mine, singura formă adevărată de existență și singurul lucru care există într-adevăr este un neant universal și nemărginit, care cuprinde și diluează orice ar putea lua naștere în orice fel. De aici se trage frumusețea. Cu toții, de la cea mai mică unitate de masă la până la cel mai complex om, de la cea mai mică particulă călătoare în Cosmos până la cea mai mare gaură neagră, suntem cu nimic mai mult decât copiii imaginației unei inteligențe de natură aproape divină, care este posibil să nici măcar sa nu se fi gândit la noi sau să nu se fi gândit niciodată, acest amănunt nu contează nicicum. Nimicul este părintele, creatorul totului, este singurul cuvânt care este sinonim cu antonimul lui, iar asta numai pentru că noi, oamenii, trebuie să vedem o diferență intre cele două cuvinte.
Multora le place să recite „existența noastră pe Pământ este neglijabilă pentru Univers”, sugerând faptul că Universul ar fi un lucru deosebit de important el însuși, pe când el contează de nenumărate ori mai puțin pentru neantul nemărginit decât contează pentru mine sau tine informația pe care o vom afla în ziua următoare despre ce am mâncat mâine la prânz.
Un gând
17 iunie 202
Leave a Reply